Innovation Labs 2018 și-a desemnat câștigătorii, iar Appsulate va intra în programul Orange Fab

/
Innovation Labs 2018 și-a desemnat câștigătorii, iar Appsulate va intra în programul Orange Fab

Innovation Labs 2018, programul de pre-accelerare pentru tinerii pasionați de tehnologii creative și antreprenoriat, sprijinit de Orange, și-a desemnat câștigătorii în cadrul evenimentului Demo Day, desfășurat la Teatrul Național București.

Partenerii programului au oferit premii celor mai apreciate echipe. Premiul oferit de Orange – un loc în programul de accelerare pentru startup-uri, Orange Fab – a fost acordat echipei Appsulate pentru soluţia lor inovatoare în domeniul Securităţii Cibernetice.

În cadrul Orange Fab, echipa Appsulate va beneficia de susţinerea companiei pentru dezvoltarea soluției și pentru distribuirea acesteia pe plan local și internațional.

Appsulate va primi acces la tehnologii și API-uri pentru dezvoltarea produsului, suport pentru testarea lui într-un mediu real și acces la rețeaua de distribuție Orange pentru creșterea afacerii.

Acceleratorul Innovation Labs se află anul acesta la a 6-a ediție. În cei 5 ani de activitate, 180 de echipe și peste 1000 de participanți au trăit experiența de dezvoltare a propriului produs și de mentorat în ecosistemul de startup-uri tech.