Startup-ul de security Appsulate, inclus pe lista celor 10 startup-uri românești de urmărit in 2019
Startup Cafe a realizat o listă cu 10 startup-uri românești de urmărit in 2019. Pe această listă se regăsește și startup-ul Appsulate, parte din programul Orange Fab. Compania a obțiunt anul trecut premiul Start-up Excellence Award în cadrul Innovation Labs și a atras o rundă de finanțare din partea antreprenorului Mihai Rotaru, fondator Clever Taxi.
Appsulate creează un mediu izolat care acționează ca un scut între utilizatori și aplicații web, care asigură atât utilizatorii interni, cât și cei externi: atunci când se lucrează la distanță sau terțe părți au nevoie de acces la aplicațiile web din corporații, Appsulate previne exfiltrarea datelor și oferă control, monitorizare și conformitate cu standardele de securitate.
Appsulate este fondat de către Alex Negrea și Ulli Mittermaier. Cei doi au fondat în trecut docTrackr, startup ce a fost achiziționat în 2014 de către Intralinks.