Vino alături de noi să cunoști startup-urile finaliste 5G Online Challenge

/ /
Vino alături de noi să cunoști startup-urile finaliste 5G Online Challenge

Marți, 24 noiembrie, între orele 15:00 și 17:00, îți dăm întâlnire online pentru a cunoaște cele mai interesante startup-uri ce au aplicat la 5G Online Challenge.

După o serie de discuții 1 la 1, în care am cunoscut neașteptat de mulți specialiști ce dezvoltă produse inovatoare, am selectat 8 echipe finaliste. Marți, ele își vor prezenta proiectele în fața juriului format din experți și top-management Orange România și vor răspunde întrebărilor acestora. La final, vom afla împreună care sunt echipele ce vor primi susținerea Orange pe termen lung pentru dezvoltarea produselor și creșterea afacerilor.

Vino și tu alături de noi, să descoperi cele 8 proiecte 5G și IoT finaliste! Înscrie-te în evenimentul 5G Online Challenge de pe Facebook și vei primi notificare atunci când va începe transmisia live.

Vei avea de asemenea ocazia să aflii perspectiva unor startup-uri consacrate asupra noilor tehnologii, precum și experiența lor de lucru alături de Orange. Valeriu Filip (SecurifAI), Radu Motișan (URADMonitor) și Costin Raiciu (Correct Networks) își vor împărtăși experiența într-un panel moderat de Vlad Andriescu, editor-in-chief start-up.ro.

Ne vedem online, pe 24 noiembrie, de la ora 15:00!