5G Technology Tour - Vino alături de noi la TechHub Bucharest
ACTUALIZARE:
Am decis să amânăm evenimentele 5G Technology Tour pentru că ne dorim să ne întâlnim față în față. Vom actualiza în curând programul.
Te asigurăm că întreaga noastră atenție este îndreptată acum pentru a ne susține clienții și partenerii în toate circumstanțele.
-> Poți să te înscrii în continuare pentru oricare dintre evenimente și te vom anunța pe e-mail atunci când vom stabili noile date.
Vrei să construiești un produs ce beneficiază de conectivitatea 5G? Vrem să te cunoaștem!
Între 10 și 12 martie, poți lucra alături de experții Orange la produsul tău în cadrul unui eveniment de tip hackathon, ce va avea loc la TechHub Bucharest.
Fie că ai deja un produs funcțional pe care vrei să-l îmbunătățești, ai o idee de produs pe care vrei s-o încerci, sau ești pasionat de tehnologie și vrei să te alături uneia din echipele prezente, te încurajăm să te înscrii. Poți să vii singur sau alături de echipa ta.
Vei primi acces la tehnologii, susținere din partea mentorilor tehnici și de business, iar la final, îți vei prezenta prototipul în fața unui juriu. Cele mai promițătoare produse vor primi susținere pe termen lung, prin admiterea în programul de accelerare Orange Fab, pentru a rafina produsul și a-l duce către primii clienți.
Printre mentorii și membrii juriului confirmați se numără:
- Emmanuel Chautard – CTO, Orange România
- Marius Iordache – E2E Architecture Manager, Orange România, coordonatorul implementării tehice a rețelelor Orange 5G în România
- Mihnea Dumitru – Product Development & Innovation Manager, Orange Business Services
- Dorian Draghici – Managing IoT Solutions Consultant, Orange
- Cristian Pațachia – Development & Innovation Manager, Orange România
- Monica Obogeanu – Startup Programs Manager, Orange România
Participanții selectați vor primi acces în cadrul evenimentului la o suită de echipamente, tehnologii, API-uri și opțiuni de conectivitate ce contribuie la formarea ecosistemului 5G sau Internet of Things:
- Conectivitate 5G, LoRaWan sau LTE-M (rețele dedicate conectării obiectelor IoT)
- Live Objects, platforma dezvoltată de Orange pentru gestionarea obiectelor IoT
- Flexible Engine, serviciul Orange Business Services de cloud public prin care clienții pot optimiza, transforma și dezvolta rapid aplicații de business
- Acces la API-uri de Wi-Fi Smart City Data Feed și evenimente de Cyber Security din platforma Business Internet Security
- Acces la resurse 5G dezvoltate în proiectele de cercetare Horizon 2020, SLICENET, MATILDA, 5G-EVE și 5G-VICTORI.
Participanții vor fi selectați pe baza profilelor căutate, pe măsura primirii aplicațiilor și în limita locurilor disponibile.
5G Technology Tour va ajunge în curând și la Iași, Cluj-Napoca și Brașov – orașele în care Orange România a lansat deja rețeaua comercială 5G. Află mai multe detalii aici!